|
Pisc de gheaţă plutitor,
În mările polilor!
(aisbergul)
Cu flori şi cu soare,
Cu ploi, cu ninsoare,
Trec toate pe rând,
Pletele albind.
(anotimpurile, anii)
Sunt surori, chiar gemene,
Dar nu vor să semene
Între ele nicidecum
Se stropesc cu alt parfum,
Hainele nu sunt la fel,
Au la deget alt inel.
Una-şi pune haină verde,
Alta haina-ncet şi-o pierde;
Una - haină colorată
Alta - alb imaculată
Una-i caldă; alta-i rece
Nimeni nu le întrece
Una păsările aduce
Alta - păsările alungă
Una ni se pare dulce
Alta ni se pare lungă.
(anotimpurile)
Am un pom. Deşi e mare,
Numai patru ramuri are:
Una florile-nf loreşte,
Alta fructele rodeşte,
Alta frunza-ngălbeneşte,
Alta prinde strai de-argint să ţeasă.
(anul cu cele 4 anotimpuri)
Ochi de cer oglindit,
Ferit, în turn adânc adăpostit,
De toată lumea folosit.
(apa din fântână)
Oglinda cerului
În adăpostul pămîntului.
(apa în fântână)
Umbreluţă albăstrea,
Încape lumea sub ea.
(cerul)
Am un brâu vărgat
De cer spânzurat.
(curcubeul)
Brâu arcuit, vărgat,
Splendid colorat,
Pe cer luminat.
(curcubeul)
Năframă vărgată
Peste mare-aruncată.
(curcubeul)
Sus pe cer s-a arătat
Un covor încovoiat!
(curcubeul)
Cine te-ngână
Şi nu te superi?
(ecoul)
Îţi vorbeşte
Şi turceşte,
Şi-orice limbă nimereşte.
(ecoul)
Murgul rage
În pârloage,
Lelea-ngână
În grădină.
(ecoul)
Nu-l întrebi
Şi îţi răspunde
Cauţi în jur
Şi nu ştii unde.
(ecoul)
Am un bour roşu:
Unde paşte
Multă vreme
Se cunoaşte.
(focul)
Armăsar aprig şi roşu;
Dacă paşte
Se cunoaşte
Şi pe unde se opreşte
Iarba-un an nu mai creşte.
(focul)
Cât de mic,
Dar noaptea tot se vede.
(focul)
Galben, roşu la culoare,
Licurici lasă să zboare!
(focul)
Unde doarme boul roşu,
Nu mai creşte iarbă verde.
(focul)
Vântu-l stinge
Vântul îl încinge.
(focul)
Popa-n casă,
Pletele-i pe casă.
(focul şi fumul)
Tatăl încă nu s-a născut,
Şi copilul i-aleargă prin sat.
(focul şi fumul)
Săgeata împăratului
Sparge casa dracului.
(fulgerul)
Un balaur roş, de pară,
A ieşit din nori afară!
(fulgerul)
Parc-ar fi nişte petale,
Ori steluţe ce dansează
Norii le presară iarna
Şi pe gene ţi le-aşază.
(fulgii de nea)
Ce trece prin pod
Şi nu hodorogeşte?
(fumul)
E albastru, ba e sur;
Urcă-n aer binişor
Fără aripi sau motor.
(fumul)
În foc s-a născut,
De foc a fugit,
De foc despărţit,
Iute a murit.
(fumul)
Nu e abur, nu e nor,
Dar la fel e de uşor!
(fumul)
Ori îi iarnă, ori îi vară,
Suie-n pod fără de scară.
(fumul)
Se suie moşul în pod
Fără scară,
Fără mâini
Şi fără picioare.
(fumul)
Nu-i vulcan, să ţineţi minte,
Dar azvârle apă fierbinte!
(gheizerul)
Strugure nu-s,
nici piatră nu-s,
Însă cad din nori, de sus;
Florile eu nimicesc
La căldură mă topesc.
(grindina)
A venit baba din munţi
Peste râuri făcând punţi
Şi a prins spunând poveşti
Flori de gheaţă la fereşti.
(iarna)
Cine vine cu steluţe
Albe-n frunte
Dinspre munte?
(iarna)
Vine dinspre munte
Cu steluţe-n frunte,
Aspră şi căruntă,
Totul înveşmântă.
(iarna)
Ce se rupe când îi spui numele?
(liniştea, tăcerea)
Cine ştie o crăiasă
Toată noaptea luminoasă
Între stele locuieşte
Oare cum se mai numeşte?
(luna)
E rotundă şi bălaie,
Intră noaptea în odaie!
(luna)
O secere fără dinţi
Păşeşte peste munţi.
(luna)
Eu, oare, cum mă numesc?
Corcoduşii-i înfloresc,
Curăţ cerul tot de nori
Şi-n poiene scot miori.
(luna aprilie)
Mi se spune şi florar!
Peri şi meri în floare-s iar,
Ca în toamnă când intraţi
Fructe bune să mâncaţi!
(luna mai)
Eu sunt luna-aceea care,
Scoate ghiocei la soare,
Toporaşi şi lăcrimioară
Bun venit iar, primăvară!
(luna martie)
Doisprezece fraţi aleargă
Anul cât este de lung;
Fug de zor prin lumea-ntreagă,
Niciodată nu se-ajung.
(Lunile anului)
Cin’ se zbate zi şi noapte,
De stânci veşnic se izbeşte
Şi deloc nu oboseşte?
(marea)
Ce trece prin sat
Şi cânii nu bat?
(negura)
De la mare pân’ la munte
Picură stele mărunte.
(ninsoarea)
Grămezi de câlţi,
Peste munţi.
(norii)
Pe deasupra se arată
Munţi de vată scărmănată!
(norii)
Peste ape şi pământ
Plutesc munţi purtaţi de vânt!
(norii)
Pe sub razele de soare
Zboară peste câmp o floare.
(norul)
Trece monstrul marea
Cu părul alb ca sarea.
(norul)
Un burete uriaş
Şterge praful din oraş.
(norul) Ia gândeşte-te şi spune
Cine-i mai bogat în lume?
(pământul)
Între nori şi-ntre pământ
Sfori de apă cad pe rând!
(ploaia)
Astăzi în grădina mea,
Am văzut după perdea,
Cum o zână frumuşică,
Da iar viaţă la grădină.
Oare cine este? Oare?
(primăvara)
Călător ce merge-agale
Numai pe unde e vale!
(râul)
Dis de dimineaţă-n zori
Varsă lacrimi peste flori
Soarele s-a ridicat
Şi pe loc el le-a uscat.
(roua)
Iat-o nu-i
Dacă nu-i
Nici eu n-o spui.
(scânteia)
Când apare el pe cer,
Stelele s-ascund şi pier!
(soarele)
De pe cer o sită mare
Cerne pe pământ dogoare!
(soarele)
Măr de aur lucitor
De viaţă dătător.
(soarele)
Măr frumos şi aurit,
Chiar din cer a răsărit.
Ziua întreagă străluceşte
Şi pământul încălzeşte.
Cine e?
(soarele)
Cuie mici cu măciulie
Strălucesc pe cer o mie,
Dar când iese soarele
Fug de-şi rup picioarele.
(stelele)
Nu spune nimic
Şi-mi spui numele;
Cine-s?
(tăcerea, liniştea)
Ce e pe lume mai scurt şi mai lung,
Mai încet şi mai repede,
Mai dispreţuit şi mai regretat,
Mai preţuit şi mai pierdut?
(timpul)
Ce trece pe dinaintea ochilor
Şi nu-l poţi vedea?
(timpul)
Trece nevăzut,
Re pede de necrezut,
Nu fuge, nu sare,
Rost mare în lume are.
(timpul)
Cine-aduce ploi mărunte,
Şi nespus de multe fructe?
(toamna)
Urlă lupul la hotară
Şi s-aude-n altă ţară.
(tunetul)
Ce merge pe apă şi nu se udă?
(umbra)
Ce vezi şi nu prinzi,
Merge pe apă şi nu se udă
Şi-oricât fugi de ea
Tot te va urma?
(umbra)
Cin’ se ţine de oricine
Numa-n zilele senine?
(umbra)
Fug de tine
Şi tu musai după mine.
(umbra)
Care forţă pribegită
Apa mării o agită?
(vântul)
Ce zboară pe sus
Şi nu-l vezi?
(vântul)
Cine trece pe la poartă,
Şi câinii nu îl latră?
(vântul)
Cin’ se zbate zi şi noapte
De stânci veşnic se izbeşte
Şi deloc nu oboseşte?
(valul)
Urlu şi mă învârtesc
Pe drumeţi îi îngrozesc.
(viscolul)
Fuge fără de picioare
De n-o prinzi
Nici de-a călare.
(vremea)
Ce movilă e grozavă,
Că aruncă-n ceruri lavă?
(vulcanul)
Ca făina, alb se cerne,
Albă cergă ea aşterne.
(zăpada)
Laptele gerului,
Sub streaşina cerului.
(zăpada)
Moale, albă şi pufoasă,
Pentru câmp e haină groasă.
(zăpada)
Nu-i făină, dar se cerne;
Nu-i covor, dar se aşterne.
(zăpada)
Sunt albă şi pufoasă,
Mă aştern pe străzi, pe case.
Bulgări moi eu fac din ea
Şi un mare om de nea.
(zăpada)
Ce se micşorează pe măsură ce creşte?
(ziua, luna, anul, viaţa)
Am o cloşcă,
C-o aripă neagră şi una albă.
Cu cea neagră îşi adună puii,
Cu cea albă îi împrăştie.
(Ziua şi noaptea)
Cine-i albă şi neagră,
Caldă şi rece,
Vine şi trece?
(Ziua şi noaptea)
Două fete-mi poartă salbă
Una-i neagră, alta-i albă.
Ne-ncetat se tot alungă
Şi nu pot să se ajungă.
(Ziua şi noaptea)
Sunt două surori în lume,
Neasemenea la nume:
Una-i albă, luminată,
Ş-alta neagră-ntunecată;
Se gonesc prin lumea lungă,
Şi nu pot să se ajungă.
(ziua şi noaptea)
Vaca neagră intră-n sat,
Toată lumea s-a culcat;
Vaca albă când soseşte,
Toată lumea se trezeşte.
(ziua şi noaptea)
|
Ghicitori 
