Pisc de gheaţă plutitor, În mările polilor! (aisbergul) Cu flori şi cu soare, Cu ploi, cu ninsoare, Trec toate pe rând, Pletele albind. (anotimpurile, anii)
Sunt surori, chiar gemene, Dar nu vor să semene Între ele nicidecum Se stropesc cu alt parfum, Hainele nu sunt la fel, Au la deget alt inel. Una-şi pune haină verde, Alta haina-ncet şi-o pierde; Una - haină colorată Alta - alb imaculată Una-i caldă; alta-i rece Nimeni nu le întrece Una păsările aduce Alta - păsările alungă Una ni se pare dulce Alta ni se pare lungă. (anotimpurile)
Am un pom. Deşi e mare, Numai patru ramuri are: Una florile-nf loreşte, Alta fructele rodeşte, Alta frunza-ngălbeneşte, Alta prinde strai de-argint să ţeasă. (anul cu cele 4 anotimpuri)
Ochi de cer oglindit, Ferit, în turn adânc adăpostit, De toată lumea folosit. (apa din fântână)
Oglinda cerului În adăpostul pămîntului. (apa în fântână)
Umbreluţă albăstrea, Încape lumea sub ea. (cerul)
Am un brâu vărgat De cer spânzurat. (curcubeul)
Brâu arcuit, vărgat, Splendid colorat, Pe cer luminat. (curcubeul)
Năframă vărgată Peste mare-aruncată. (curcubeul)
Sus pe cer s-a arătat Un covor încovoiat! (curcubeul)
Cine te-ngână Şi nu te superi? (ecoul)
Îţi vorbeşte Şi turceşte, Şi-orice limbă nimereşte. (ecoul)
Murgul rage În pârloage, Lelea-ngână În grădină. (ecoul)
Nu-l întrebi Şi îţi răspunde Cauţi în jur Şi nu ştii unde. (ecoul)
Am un bour roşu: Unde paşte Multă vreme Se cunoaşte. (focul)
Armăsar aprig şi roşu; Dacă paşte Se cunoaşte Şi pe unde se opreşte Iarba-un an nu mai creşte. (focul)
Cât de mic, Dar noaptea tot se vede. (focul)
Galben, roşu la culoare, Licurici lasă să zboare! (focul)
Unde doarme boul roşu, Nu mai creşte iarbă verde. (focul)
Vântu-l stinge Vântul îl încinge. (focul)
Popa-n casă, Pletele-i pe casă. (focul şi fumul)
Tatăl încă nu s-a născut, Şi copilul i-aleargă prin sat. (focul şi fumul)
Săgeata împăratului Sparge casa dracului. (fulgerul)
Un balaur roş, de pară, A ieşit din nori afară! (fulgerul)
Parc-ar fi nişte petale, Ori steluţe ce dansează Norii le presară iarna Şi pe gene ţi le-aşază. (fulgii de nea)
Ce trece prin pod Şi nu hodorogeşte? (fumul)
E albastru, ba e sur; Urcă-n aer binişor Fără aripi sau motor. (fumul)
În foc s-a născut, De foc a fugit, De foc despărţit, Iute a murit. (fumul)
Nu e abur, nu e nor, Dar la fel e de uşor! (fumul)
Ori îi iarnă, ori îi vară, Suie-n pod fără de scară. (fumul)
Se suie moşul în pod Fără scară, Fără mâini Şi fără picioare. (fumul)
Nu-i vulcan, să ţineţi minte, Dar azvârle apă fierbinte! (gheizerul)
Strugure nu-s, nici piatră nu-s, Însă cad din nori, de sus; Florile eu nimicesc La căldură mă topesc. (grindina)
A venit baba din munţi Peste râuri făcând punţi Şi a prins spunând poveşti Flori de gheaţă la fereşti. (iarna)
Cine vine cu steluţe Albe-n frunte Dinspre munte? (iarna)
Vine dinspre munte Cu steluţe-n frunte, Aspră şi căruntă, Totul înveşmântă. (iarna)
Ce se rupe când îi spui numele? (liniştea, tăcerea)
Cine ştie o crăiasă Toată noaptea luminoasă Între stele locuieşte Oare cum se mai numeşte? (luna)
E rotundă şi bălaie, Intră noaptea în odaie! (luna)
O secere fără dinţi Păşeşte peste munţi. (luna)
Eu, oare, cum mă numesc? Corcoduşii-i înfloresc, Curăţ cerul tot de nori Şi-n poiene scot miori. (luna aprilie)
Mi se spune şi florar! Peri şi meri în floare-s iar, Ca în toamnă când intraţi Fructe bune să mâncaţi! (luna mai)
Eu sunt luna-aceea care, Scoate ghiocei la soare, Toporaşi şi lăcrimioară Bun venit iar, primăvară! (luna martie)
Doisprezece fraţi aleargă Anul cât este de lung; Fug de zor prin lumea-ntreagă, Niciodată nu se-ajung. (Lunile anului)
Cin’ se zbate zi şi noapte, De stânci veşnic se izbeşte Şi deloc nu oboseşte? (marea)
Ce trece prin sat Şi cânii nu bat? (negura)
De la mare pân’ la munte Picură stele mărunte. (ninsoarea)
Grămezi de câlţi, Peste munţi. (norii)
Pe deasupra se arată Munţi de vată scărmănată! (norii)
Peste ape şi pământ Plutesc munţi purtaţi de vânt! (norii)
Pe sub razele de soare Zboară peste câmp o floare. (norul)
Trece monstrul marea Cu părul alb ca sarea. (norul)
Un burete uriaş Şterge praful din oraş. (norul) Ia gândeşte-te şi spune Cine-i mai bogat în lume? (pământul) Între nori şi-ntre pământ Sfori de apă cad pe rând! (ploaia)
Astăzi în grădina mea, Am văzut după perdea, Cum o zână frumuşică, Da iar viaţă la grădină. Oare cine este? Oare? (primăvara)
Călător ce merge-agale Numai pe unde e vale! (râul)
Dis de dimineaţă-n zori Varsă lacrimi peste flori Soarele s-a ridicat Şi pe loc el le-a uscat. (roua)
Iat-o nu-i Dacă nu-i Nici eu n-o spui. (scânteia)
Când apare el pe cer, Stelele s-ascund şi pier! (soarele)
De pe cer o sită mare Cerne pe pământ dogoare! (soarele)
Măr de aur lucitor De viaţă dătător. (soarele)
Măr frumos şi aurit, Chiar din cer a răsărit. Ziua întreagă străluceşte Şi pământul încălzeşte. Cine e? (soarele)
Cuie mici cu măciulie Strălucesc pe cer o mie, Dar când iese soarele Fug de-şi rup picioarele. (stelele)
Nu spune nimic Şi-mi spui numele; Cine-s? (tăcerea, liniştea)
Ce e pe lume mai scurt şi mai lung, Mai încet şi mai repede, Mai dispreţuit şi mai regretat, Mai preţuit şi mai pierdut? (timpul)
Ce trece pe dinaintea ochilor Şi nu-l poţi vedea? (timpul)
Trece nevăzut, Re pede de necrezut, Nu fuge, nu sare, Rost mare în lume are. (timpul)
Cine-aduce ploi mărunte, Şi nespus de multe fructe? (toamna)
Urlă lupul la hotară Şi s-aude-n altă ţară. (tunetul)
Ce merge pe apă şi nu se udă? (umbra)
Ce vezi şi nu prinzi, Merge pe apă şi nu se udă Şi-oricât fugi de ea Tot te va urma? (umbra)
Cin’ se ţine de oricine Numa-n zilele senine? (umbra)
Fug de tine Şi tu musai după mine. (umbra)
Care forţă pribegită Apa mării o agită? (vântul)
Ce zboară pe sus Şi nu-l vezi? (vântul)
Cine trece pe la poartă, Şi câinii nu îl latră? (vântul)
Cin’ se zbate zi şi noapte De stânci veşnic se izbeşte Şi deloc nu oboseşte? (valul)
Urlu şi mă învârtesc Pe drumeţi îi îngrozesc. (viscolul)
Fuge fără de picioare De n-o prinzi Nici de-a călare. (vremea)
Ce movilă e grozavă, Că aruncă-n ceruri lavă? (vulcanul)
Ca făina, alb se cerne, Albă cergă ea aşterne. (zăpada)
Laptele gerului, Sub streaşina cerului. (zăpada)
Moale, albă şi pufoasă, Pentru câmp e haină groasă. (zăpada)
Nu-i făină, dar se cerne; Nu-i covor, dar se aşterne. (zăpada)
Sunt albă şi pufoasă, Mă aştern pe străzi, pe case. Bulgări moi eu fac din ea Şi un mare om de nea. (zăpada)
Ce se micşorează pe măsură ce creşte? (ziua, luna, anul, viaţa)
Am o cloşcă, C-o aripă neagră şi una albă. Cu cea neagră îşi adună puii, Cu cea albă îi împrăştie. (Ziua şi noaptea)
Cine-i albă şi neagră, Caldă şi rece, Vine şi trece? (Ziua şi noaptea)
Două fete-mi poartă salbă Una-i neagră, alta-i albă. Ne-ncetat se tot alungă Şi nu pot să se ajungă. (Ziua şi noaptea)
Sunt două surori în lume, Neasemenea la nume: Una-i albă, luminată, Ş-alta neagră-ntunecată; Se gonesc prin lumea lungă, Şi nu pot să se ajungă. (ziua şi noaptea)
Vaca neagră intră-n sat, Toată lumea s-a culcat; Vaca albă când soseşte, Toată lumea se trezeşte. (ziua şi noaptea)
|