Copaciul şi dovleacul - Anton Pann
Scris de Cristina Vuşcan
Sâmbătă, 09 Octombrie 2010 11:48
|
 |
 |
 |
Pe lângă un copaci mare,
Un dovleac, din întâmplare,
Primăvara răsărise,
Şi pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung şi-n lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
Şi pretutindeni umpluse,
De dovleci care-i făcuse.
Deci cu această iestime*,
Văzându-se la-nălţime,
Începu să se mândrească,
Şi zicând să se fălească:
- Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui şi tot cresc iară,
Şi tu copaci din vechime,
În sumă de ani mulţime,
De-ai fi crescut voiniceşte,
Precum şi vrejul meu creşte,
Mai, mai ajungeai la stele,
După părerile mele.
Iar copaciul cel cu minte,
I-a răspuns aste cuvinte:
- Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da şi zăpadă,
Atuncea eşti jos grămadă!
Gândeşte-te la viitoare,
Şi la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălţa cu firea,
Pân' nu cerci nenorocirea.
* Notă. Iestime = calitate.
|
Fabule 
