Lupul, pocăit - Anton Pann
Scris de Cristina Vuşcan
Sâmbătă, 09 Octombrie 2010 12:02
|
 |
 |
 |
Lupul părul îşi leapădă,
Dar năravul nu-şi lasă.
Un lup dac-a-mbătrânit,
Într-o zi ce i-a venit,
A vrut a să pocăi
Şi faptele a-şi căi.
Deci cu acest al său gând,
Numele-n câine schimbând,
S-a smerit ca un bătrân
Şi s-a băgat la stăpân,
Să slujească într-un an
La oi, pe lângă cioban.
Într-acest chip dar slujind
Şi oile-n câmp păzind,
Într-o zi fiind lungit,
O oaie l-a mirosit.
El îndată ş-a uitat
Că e în câine schimbat
Ş-apucând oaia de trup
O jertfi-n grab’ ca un lup.
Ciobanul peste el dând
Ş-această faptă văzând:
- Ce-ai făcut, l-a întrebat,
Câine bătrân şi spurcat?
Iar el smerit să uita
Ş-într-acest chip să-ndrepta:
- Eu, zise, fiind culcat,
M-apucasem de visat.
Oaia cum păştea-mprejur,
Viind tocma’ ca un fur,
Pe la şpate mă muşca
Şi coada îmi îmbuca.
Eu i-am zis o dată "mâr",
I-am zis ş-altă dată "bâr"
Dar ea tot mă supăra
Şi nu să astâmpăra.
Atunci şi eu, necăjit,
Cum o trântii, a murit.
Şi de frică să n-o vezi
Şi să mă-nvinovăţezi,
Apucai de o mâncai
Şi în burtă o băgai.
Dar ciobanul nu glumi,
Dându-i una-l adormi...
|
Fabule 
