Lupul şi câinele - Jean de la fontaine
Scris de Cristina Vuşcan
Duminică, 10 Octombrie 2010 09:47
|
|
|
|
Un lup slăbise într-atât, Că rămăsese piele şi-os, Căci stâna câinii o păzeau Cu străşnicie mare. El a-ntâlnit în calea sa Un dog puternic şi frumos Ce rătăcea, din întâmplare, Şi l-ar fi rupt în bucăţele, Trecându-l, lacom, prin măsele. În luptă, însă, cine ştie De nu avea ca să-l sfâşie Dulău-n şale împlinit. De el se-apropie smerit, Făcându-i chiar un compliment, cum că-i prosper şi corpolent. - Dacă doreşti să fii ca mine, La fel de gras, Lui câinele-i vorbi - Poţi face doar un pas. Pădurea părăsind-o, Are să-ţi fie bine. Ştii doar cât sunt de răi Toţi fraţii tăi; De foame şi năpastă Ameninţaţi mereu, O duceţi foarte greu. Staţi toţi Cu arma la picior! De mă asculţi, Te-aşteaptă un splendid viitor. - Şi pentru asta, oare, Ce-ar trebui să fac? - O, mai nimic, Atâta: să stai pe lângă poartă, Să izgoneşti milogii, Pe cei loviţi de soartă, Să-ţi linguşeşti stăpânii Şi să le fii pe plac. Vei fi plătit în chip şi fel: Oase de pui, de porumbel Şi dezmierdări - un sac... Privind la câine, Lupul îi vede gâtul ros Şi îl întreabă: - Ce e? - Nimic! - Nimic? - Un fleac! - Şi totuşi ce e? - Este un semn de lanţ mai gros... - De lanţ? se miră lupul. Să nu poţi merge unde vrei?... - Aşa, din când în când; Şi ce-i?... - E mult din cale-afară. Nu-mi trebuie nicicum Mâncărurile tale Şi n-aş primi în dar Pe-un preţ de felu-acesta Nici o comoară chiar. Pe urmă lupul fuge, Şi fuge şi acum...
|