Moartea şi tăietorul de lemne - Jean de la Fontaine
Scris de Cristina Vuşcan
Duminică, 10 Octombrie 2010 10:10
|
|
|
|
Gemând sub o povară de vreascuri şi de ani, Abia se mai mişca pe drum S-ajungă la coliba-i întunecată de-atât fum, Un tăietor de lemne, întâiu-ntre sărmani. Nemaiavând putere şi istovit de chin, El sarcina deodată o leapădă din spate, În minte blestemându-şi destinul său hain. Atâtea suferinţe, cui altuia-i sunt date? Flămând întotdeauna, de oboseală frânt, Nevasta şi copiii, impozite, corvoadă Şi cămătari... Cu un cuvânt: Nefericirii - pradă. Chemând asupra-i moartea, ea vine cât de iute Şi ce doreşte-i cere îndată să arate: - Ajută-mă, îi spune, ca să ridic în spate, Povara mea de vreascuri - şi, după asta, du-te...
Orice e vindecat de moarte, Şi, totuşi, nu pornim din loc. Purtăm povara mai departe, Decât să nu mai fim deloc...
|