Bradul şi firul de iarbă - Cincinat Pavelescu
Scris de Cristina Vuşcan
Sâmbătă, 16 Octombrie 2010 08:24
|
|
|
|
Un brad înalt, semeţ, voinic, Privind un fir de iarbă mic, Zicea-ngâmfat: - În zece ani cât m-am suit, Sărmane fir nenorocit! Şi tu eşti tot cum te-am lăsat Pe când alături petreceam În umbra ta necunoscută; Abia c-o palmă te-ntreceam Şi astăzi te întrec c-o sută. Şi vezi, sunt bun că-mi amintesc Şi-am drept să fiu orgolios, Căci ai rămas atât de jos - Abia-abia te mai zăresc. Firul de iarbă îi zise: - Bine, Eşti mai înalt, e drept, vecine, Şi totuşi între noi, îmi pare Că e grozavă-asemănare: Oricât te-ai înălţa în vânt, Cu fruntea-n nori sau în lumină, O, nu uita - ai rădăcină, Tot ca şi mine, în pământ.
|