C?mila ?i vulpea - Costache Negruzzi
Scris de Cristina Vu?can
Sâmbătă, 16 Octombrie 2010 08:54
|
|
|
|
C?mila mult geloas?, v?zând un ?ap odat?, Cu coarnele cum bate, de câni încungiurat, A început în sine a blestema pre soart?, Zicând: - ”Ce tic?loas? eu parte am luat! Un trup frumos ?i mare s? fie f?r? coarne, S? nu aib eu o arm?, ca slava s?-mi l??esc, Ca du?manii mei lesne în praf s? se r?stoarne! (Gelo?ii nenum?rate pricini n?scocesc Când vor s? tot cârteasc?.)” A?a se tânguie?te C?mila mergând trist?, cu capu-n jos plecat, Dar o viclean? vulpe ce-n drum o întâlne?te, Împ?rt??ire mult? la soart?-i a luat. C?mila de-am?nuntul î?i spune jalea toat?. - ”Cunosc - r?spunde vulpea - c? mare ai cuvânt, Dar eu am mijloc sigur ca s? te fac comat?. Colo-n p?durea ceea un loc e în p?mânt, De drum prea departe; îl vei afla sub zare, Se cheam? vizuin?: la ea oricine-a mers ?i capul s?u plecându-?i a stat p?zind r?bdare, F?r? de prelungire, cu coarne s-a ales, Precum berbecii, boii ?i ?apii dau dovad?.” Aceast? sf?tuire c?milei a pl?cut; Ea nici gândea c? leul în vizuini s? ?ad?, Dar cine cat? coarne, la minte e cam scurt. C?mila iute-alearg?, cu mare bucurie, G?se?te acea bort? sub ni?te frasini vechi ?i capul î?i afund? îndat?-n vizuin?, Iar leul cu cruzime, o prinde de urechi. Ea trage, el nu las?, pân'ce-n sfâr?it sc?pând, Acas? se întoarce urechile l?sând.
O, iubitori de slav?! Pre voi v-am ar?tat, Pilda c?milei când v-am dat. Cunoa?te?i c? acela ce fala tot gone?te, Cu râsul ?i ocara ades se pomene?te.
|