C?mila ?i vulpea - Costache Negruzzi
Scris de Cristina Vu?can
Sâmbătă, 16 Octombrie 2010 08:54
|
 |
 |
 |
C?mila mult geloas?, v?zând un ?ap odat?,
Cu coarnele cum bate, de câni încungiurat,
A început în sine a blestema pre soart?,
Zicând: - ”Ce tic?loas? eu parte am luat!
Un trup frumos ?i mare s? fie f?r? coarne,
S? nu aib eu o arm?, ca slava s?-mi l??esc,
Ca du?manii mei lesne în praf s? se r?stoarne!
(Gelo?ii nenum?rate pricini n?scocesc
Când vor s? tot cârteasc?.)” A?a se tânguie?te
C?mila mergând trist?, cu capu-n jos plecat,
Dar o viclean? vulpe ce-n drum o întâlne?te,
Împ?rt??ire mult? la soart?-i a luat.
C?mila de-am?nuntul î?i spune jalea toat?.
- ”Cunosc - r?spunde vulpea - c? mare ai cuvânt,
Dar eu am mijloc sigur ca s? te fac comat?.
Colo-n p?durea ceea un loc e în p?mânt,
De drum prea departe; îl vei afla sub zare,
Se cheam? vizuin?: la ea oricine-a mers
?i capul s?u plecându-?i a stat p?zind r?bdare,
F?r? de prelungire, cu coarne s-a ales,
Precum berbecii, boii ?i ?apii dau dovad?.”
Aceast? sf?tuire c?milei a pl?cut;
Ea nici gândea c? leul în vizuini s? ?ad?,
Dar cine cat? coarne, la minte e cam scurt.
C?mila iute-alearg?, cu mare bucurie,
G?se?te acea bort? sub ni?te frasini vechi
?i capul î?i afund? îndat?-n vizuin?,
Iar leul cu cruzime, o prinde de urechi.
Ea trage, el nu las?, pân'ce-n sfâr?it sc?pând,
Acas? se întoarce urechile l?sând.
O, iubitori de slav?! Pre voi v-am ar?tat,
Pilda c?milei când v-am dat.
Cunoa?te?i c? acela ce fala tot gone?te,
Cu râsul ?i ocara ades se pomene?te.
|
Fabule 
