Poezii

Aş strânge banii toţi
Şi aş cumpăra, de s-ar putea:

O secundă de iubire,
Iubire şi candoare,
Candoare şi sănătate,
Sănătate pe furate.

Un ceva mic de izbândă,
Izbândă cu dobândă,
Dobândă cu mult noroc,
Mult noroc într-un ghioc.

Un gram mic de dragoste,
Dragoste, o, pacoste,
Pacoste, fierbinte dor,
Dor albastru în izvor.

O picătură de verde,
Verde în sentimente,
Sentimente şi culori,
Culori multe-n zori.

Un infinit de apă,
Apă dintr-o lacrimă,
Lacrimă şi  speranţă,
Speranţă într-o viaţă.

Şi cum banii nu se strâng, rămân cu:
Aş cumpăra, de s-ar putea...

Călduţ, rece,
Trece!

Stele, nori,
Fiori.

Paşte, biserică,
Pică.

Dar, iepuraş
Poznaş.

Ou, miel,
Zel.

Roşu, alb,
Cobalt.

Floricele, mărţişor,
Dor.

Puf, ploi,
Şuvoi.

Inundaţii, vibraţii,
Fraţii.

Zambilă, ghiocel,
Inel.

Roz, crud,
Absurd.

Nou, Miros,
Prinos.

Frunzuliţe, petale,
Ambientale.

Curcubeu, răsad,
Smarald.

Renaştere, Minuni,
Pasiuni.

V-am răscolit, v-am amintit,
Primăvara a venit!

Gri, culoare sumbră,
Te-aş pune încet, în umbră,
Să-ţi arăt ce bine e
Când te vezi în gri, cum e...

Gri -
Soare, floare, văpaie,
Cer, nor, ploaie,
Natură, pătură, rotundă:
E ceva in umbră...

Gri -
Apă, ceaţă, speranţă,
Lumină, zi, căinţă,
Noapte, dor, nimic:
Aşteaptă un pic!

Gri -
Spor, trăire, gol,
Cioburi, smalţ, izvor,
Cascadă, deşert, preerie:
Vino-n viaţa vie!

Gri -
Uri, măşti, zerouri,
Candelabre, liane, mătăsuri,
Valuri, cuvinte, versuri:
Câte sensuri!

În tot acest gri perpetuu,
Unicul sentiment ingenuu,
E iubirea ce o dau,
Lumii întregi, chiar de-adeseori n-o am...

Femeie, tu!

Rai şi iad deodată,
Iubire şi ură înmănunchiată.
Azur de sidef, strălucire,
Soare şi bine-n privire.

Femeie, tu!

Mamă, sclavă, regină
Azi şi mereu fără vină.
Ochii tăi calzi lăcrimează,
Pe mine copil, mă-ndatorează.

Femeie, tu!

Iubită, soţie, amantă,
În dar îţi aduc ofrandă.
Cu flori pure, la picioare,
Aduc luna şi o prefac în soare.

Femeie, tu!

Candoare de catifea, vaporoaso,
Inele şi perle la gâtu-ţi  frumoaso.
Mărgăritare în cutii pufoase,
Pentru mâinile-ţi ce trudesc zeloase.

Femeie, tu!

Brunetă, blondă, şatenă,
Omagiu ţie, eterno.
Coşuri cu roşii trandafiri primeşti
Dragoste tuturor, tu dăruieşti.

Femeie, tu!

Te-aş înveli dacă aş putea
În purpură şi zori, ducându-te pe-o stea.
Cu aur ţi-aş pava cărarea,
Sărutându-ţi urmele şi zarea.

Femeie, tu!

Sfat de bunică de luat în seamă,
Iubire ridicată pe tron fără teamă.
Pe nor şi pe aripi de înger,
Meriţi tu tot, cu noian de zâmbet.

Femeie, tu!

Eşti visul care nu vreau să plece,
Izvor de vorbă, cu apă rece.
Un pergament subţire, voalat sistem,
Ce pentru mine, infinit însemni.

Femeie, tu!

Ingenioasă şi mai mult naivă,
Primeşte tu zână, noian de stimă.
Mereu îţi meriţi sărutul,
Căci faci să zburde glorios, cuvântul.

Femeie, tu!

Eşti scama din juru-mi subţire,
Eşti mlădioasa trestie în vecie.
Eşti mereu doritoare de a fi aleasă,
Mereu în viaţă, să-mi fi mireasă.

Femeie, tu!

Ai farmec, mreje şi lumină,
În mintea-mi plantându-mi rutină.
Chiar dacă eşti căruntă şi cu un rid la tâmplă, La mine contează, a ta luptă.

Femeie, tu!

Chiar dacă azi eşti un colos de albastru,
Şi viaţa-ţi este un dezastru,
Pentru mine, mereu eşti ea,
Femeia mea.

Femeie, tu!

Eşti cărţi deschise,
Viori şi piane, în melodii ascunse.
Eşti versul şi picătura ploii,
Eşti nisipul călcat la marginea mării.

Femeie, tu!

Eşti o laudă a unui el, bărbat,
Eşti totul, într-un loc umblat.
Suporţi şi duci binele şi răul,
Iubindu-ţi făr de echivoc, călăul.

Femeie, tu!

Îţi adori neamul, glia, ţărâna,
Şi eşti în stare să rupi furtuna.
Oceanul înot l-ai trece de ţi s-ar cere
Cu preţul nimic ,în schimb c-o  mângâiere.

Femeie, tu!

Cerşeşti pentru toţi ai tăi,
Iubire din nori şi de la zei.
Meriţi flori şi clocot de menire,
Ţie, unică şi veşnică, FEMEIE...

Femeie, tu!

Călduţ, rece,
Trece!

Stele, nori,
Fiori.

Paşte, biserică,
Pică.

Dar, iepuraş,
Poznaş.

Ou, miel,
Zel.

Roşu, alb,
Cobalt.

Floricele, mărţişor,
Dor.

Puf, ploi,
Şuvoi.

Inundaţii, vibraţii,
Fraţii.

Zambilă, ghiocel,
Inel.

Roz, crud,
Absurd.

Nou, Miros,
Prinos.

Frunzuliţe, petale,
Ambientale.

Curcubeu, răsad,
Smarald.

Renaştere, Minuni,
Pasiuni.

V-am răscolit, v-am amintit,
Primăvara a venit...

Un cer plumburiu,
Dungat, cenuşiu,
Stă-n tot cercul
Umplând universul.

Tigrat cu gri profund,
Albastru pân’ la fund,
Zori închişi în ghiaţă,
Dorită verdeaţă.

Fulgii sclipitori,
Steluţe comori,
Cad din plumb şi moale,
Aşternând noiane.

Lacrimi, alb şi luciu,
Cald dorit sineliu,
Ger cumplit de iarnă,
Cine-l   înţeleagă.

Copii strigă-n cor,
Al frigului fior,
Schi şi bob apară,
Iute sănioară.

Năsucuri roşii, foc,
Ambient cu noroc,
Brad verde-n cunună,
Nins cu voie bună.

Noiane lucii,
Gheaţă, decoruri,
Flori şi ţurţuri rari,
Lemn mâncat de cari.

Sobe şi mult fum,
Negru, gros şi scrum,
Mâini ce-apucă infinitul,
Soarele, doritul.

Boabe de lumină,
Candelabre-n vină,
Perle îngheţate,
Iubiri furate.

Curcubeu rece-ngheţat,
Peste lume aruncat,
Un cald aşteptat,
Dintr-un cer... colorat.

Frig, ger,
Mister.

Steluţe, crenguţe,
Tandreţe.

Revelion, Crăciun,
Bun.

Alb, roşu,
Moşu.

Cadou, dar,
Hoinar.

Fulgi, îngheţ,
Dezmăţ.

Sorcovă , zăpadă,
Estradă.

Sanie, vale,
Agale.

Cristale, diamante,
Speranţe.

Flori, brazi,
Azi.

Colind, Pluguşor,
Uşor.

Tichie, zurgălăi
Dulăi.

Clopoţei, buhai,
Hai, hai!

Vise, dorinţe,
Căinţe.

Tot, nimic,
Iubit.

V-am răscolit, v-am amintit
Că iarna a venit...

Într-o iarnă din vechimea dusă,
Într-un an oarecare, povestea-i adusă.
Ascultaţi şi luaţi, vă rog, aminte,
Poate că va fi folos, chiar şi dacă-s doar cuvinte...

Copiii noştri mici, care-s necopţi,
Vor duce ei povestea, până la nepoţi.
Vor crede-n ea copii din lumea întreagă,
Credeţi şi voi, măi fraţi, că nu-i de glumă, dragă!

Un bătrân din lumea soarelui răsare,
Mergea încet, încet, pe-un drum  făr’ de-o zare.
Era tare amărât, gârbovit şi obosit,
În spate ducea el, un sac mare şi cârpit.

Sacul era tare ros,
De vreun câine, ca pe-un os.
El târa sacu-ntr-o doară,
Singur călător prin ţară.

Deodată moşul nostru,
Cum era el ca un astru,
Vede cum alături lui,
Doi copii ai nimănui...

Lângă el, doi băieţei
Tot amărâţi şi rupţi şi ei,
Mergeau toţi trei, săraci şi trişti
Plângând aproape, pesimişti.

Văzând asta, dragul moş,
A-ntrebat cei copilaşi:
- De ce sunteţi supăraţi
Dragii mei, măi băieţaşi?

- Fiindcă mama e bolnavă
Şi tata trage să moară.
Iar noi doi, n-avem mâncare
Nici hăinuţe pe spinare.

Bătrânelul lăcrima şi pe dată plănuia,
Pentru ai lui prieteni mici, ceva...
Lucrul cel mărinimos,
Venit din suflet de moş inimos:

„La noapte, acas’ la mine,
Voi munci cum se cuvine,
Voi face hăinuţe bune, jucării
Pentru aceşti doi copii.

Să le fac mâine, multe, multe bucurii.
Fiindcă ei nu ştiu sărmanii, cum au unii banii.
Sunt săraci ca vai de ei,
Dragii mei, cei nepoţei!”

La un capăt de drumeag
Moşul cu al lui toiag
Se desparte de copii
Hotărât să facă el,promisele bucurii.

Şi toată nopticica a lucrat şi-a tot lucrat
Punând într-un sac purtat,
Jucării rudimentare,
Brute, din lemn tare.

Ştia că aceste mici nimicuri,
Vor aduce zâmbete, plăceri, pe chipuri
Celor doi copii săraci,
Ce nu ştiau ce-nseamnă să te joci...

A doua zi dimineaţă,
Prin nămeţi, zloată şi gheaţă,
Bătrânelul a pornit din nou uşor,
Cu sacul plin de of şi dor.

Mergea greoi, cu tălpile-i rănite
Şi gândurile negre, răvăşite,
La copiii mulţi, cei amărâţi
Să ducă daruri, tot printre nămeţi.

Ne mai putând de oboseală,
Se-ntinde pe zăpada goală.
Fiind oprit moşul, la răscrucea drumurilor rară.
Şi adoarme imediat, lângă a lui comoară.

Doarme moşul şi visează întruna,
Cum cineva îi  întinde mări, mâna...
Se făcea că bunul Dumnezeu,
Vine-n vis, aşa cum vine el mereu.

Dumnezeu spuse moşului, încet şi-n şoaptă:
- Moş bătrân cu inimaţi mare, ce-aşteaptă,
c-ai fostcu acei copii  mărinimos
De acum-nainte, nu vei merge niciodată, pe jos.

Şi  fiindcă ai fost milos cu suferinţa lor,
Vei aduce bucurii, tuturor copiilor ...
Vei avea de acum ce dărui,
Mereu, mereu, zi de zi,

Bătrânelul, bun, sărac,
Cu jucării din lemn în sac,
La trezirea lui din somn,
Doamne,  ce miracol, dat de domn!

În jurul lui şi împrejur,
Imaginaţie creată sub un mur...
Moşul vede visul cel real,
Irealul cel sperat, un pur vital...

Acum el e  curat, îmbrăcat bogat,
În roşu colorat, foarte-ndestulat.
Barba-i năclăită ieri, acum strălucea,
Dalbă, moale şi pufoasă, ea era.

Acum avea la dispoziţia lui,
O mare sanie, a nu ştiu cui,
Şi mulţi reni ageri s-o tragă
Pe ea şi pe el, prin zăpadă.

Iar în sacul ros, cu jucării sărăcăcioase,
Cele din lemn şi aţoase,
Erau acum colorate luminiţe,
Şi mătăsuri la fetiţe.

Pentru băieţeiii mici, animale colorate,
Şi-ngeraşi cu aripi-nalte.
Făcute toate din arnici,
Vise mari şi licurici,

Mai erau în sacul plin acum,
Doar flori bune şi vise împlinite, deloc scrum
Erau acolo şi multe alte dulciuri îmbelşugate
Pentru mulţi copii mai nevoiaşi, din sate.

Nevenindu-i să creadă, bătrânelul iubitor,
Fericit foarte, dădu zor
Şi nemaiaşteptând nimic, fuga-fuguţa
Şi-a golit repede în curtea lor, trăistuţa.

A împărţit daruri multe
La copiii cei cuminţi, de la şes şi de la munte
Jucării şi dulciurele, multe ele,
La băieţei şi la fete, că-s micuţe şi cochete...

Când sacul era gol, fugea acasă
Să-l umple iar, cu tot ce avea şi-o nouă şansă.
Aici  îl aşteptau piticii făurind jucării şi piticelele,
Care făceau şi ele, hăinuţele şi dulciurile...

Aşa se întâmplă an de an, mereu,
Credeţi, l-am văzut şi eu,
Pe moşul bun şi blând cu sacu-n spate,
Cum tot aleargă până nu mai poate...

În noaptea de Crăciun, dacă veţi fi cuminţi
Şi veţi dormi ascultători în pătuţuri fierbinţi,
Moşul cel mărinimos va veni la toţi, va dărui
Daruri, mii şi mii,

Aşteptaţi-l, copii!!!

Circul! Vine circul!
În fruntea celor care strigă,
E un clovn mic ce-ţi inspiră milă.
Are ochii albaştri ca doi aştri,
Obrazul alb, cu obrajii plasturi.
Emic la stat, cu nasul roşu
Şi capu-i mare, precum coşul.
Ţipă şi face giumbuşlucuri,
Copiii râd, părinţii fac saluturi.
Unu, doi, trei... saltu-i mortal,
Sufletul lui, e pus pe jar.
Lumea toată e în delir,
Şi-n el, inima-i mică, plină de chin.
Sare, tresaltă, se opreşte
Poate sub el, o floare se răneşte...
Aplauze se-aud de peste tot
Cu mintea clară el, deşi-i cât  un cot...
Bluziţa-i roz şi transpirată toată,
Căci dedesupt un bătrânel tresaltă.
Îi este greu, dar n-are a face,
Cei ce-l privesc, văd doar pe vino-ncoace.
Suflă-n trompetă, sare, se frământă,
Dar gândul lui, acasă se afundă.
Fetiţa sa, culcată stă-n pat
De la un salt mortal, coloana -a fracturat.
El geme în interior, de dor şi jale,
Fiindcă-l doare un picior, când calcă tare.
Şi sufletul e gri, şi lumea râde,
Şi-n casa lui, familia întreagă plânge.
Cu masca clovnului pe faţă,
Câştigă un bănuţ, pentr-a lui viaţă.
În dosul ei, lacrima-i cade
Şi iar şi iar, el cade în picioare.
Copiii râd, părinţii fac saluturi
Lacrimi amare, se transformă-n fluturi.
Nu puneţi preţ pe astă întâmplare
Căci s-ar putea o dată, să cadă masca unui clovn. Direct din soare.
Şi atunci, degeaba clovnul strigă întruna:
Circul! Vine circul!
Fiindcă, cu el vine nimicul...
Inima plânge şi timp nu e destul...
Pentru el, clovnul, cel cu suflet scrum...
Clovnul! Circul...