Ariciul şi viespile - Constantin D. Aricescu

Scris de Cristina Vuşcan

Sâmbătă, 16 Octombrie 2010 09:16

Un roi de mari viespi un arici zăriră
Şi din zbor grămadă la el năvăliră.
Învălit în ţepe, tari şi îndesate,
Sta ascuns ariciul, ca într-o cetate.
Viespile turbate i tot da ocol,
Printre ghimpi la piele cătând un loc gol;
De câte ori însă pe el s-aruncau,
D-atâtea ori ghimpii greu le sângerau;
Pierzând dar răbdarea, ariciul se scoală,
Viespile atuncea la bot dau năvală;
Ariciul se strânge şi ele întâlnesc
De ţepi o pădure şi se păcălesc...
Iată-le înfipte ca-n spânzurătoare,
Ariciul le zice: - Nu vă dau iertare,
Căci aţi vrut cu mine să vă măsuraţi.
Lupta aţi cătat-o? Aide, vă luptaţi!
Ce? De ghimpii voştri o să mă tem eu,
Când în luptă birui chiar şarpe şi leu?
Numai omul singur e învingător,
Căci pe ăst glob, omul e un creator.
Ghem s-a făcut ariciul, s-a rostogolit,
Şi viespile rele toate au pierit...